luni, 19 martie 2012

Timpul

Tic-tac tic-tac.

Timpul este o problemă pentru oricine. Nu contează dacă avem treabă sau nu, niciodatănu vom avea suficient timp pentru a face toate lucrurile pe care ni le propunem. Și de multe ori trebuie să mai renunțăm la lucrurile care ne plac pentru a face lucrurile care trebuiesc făcute. Nu ne putem ignora responsabilitățile.

Cel mai important este ca timpul pe care-l avem la dispoziție să-l utilizăm cum trebuie și să fim siguri că nu vom regreta în viitor.

Așadar, aveți grijă ce faceți cu timpul vostru. Gândiți înainte de a acționa, este foarte important.

~mda, mă mai apucă și pe mine câteodată.

joi, 15 martie 2012

Bel Ami

Helău pipăl!
Ce mai faceți?
Îmi pare rău că nu am mai postat nimic în ultimul timp, dar școala mi-a luat tot timpul. Și acum se presupune că ar trebui să-mi fac temele, dar îmi ia o bine meritată pauză:D. În fine, după ce am stat 1 lună și ceva baricadată în casă și izolată de lume, ieri am reușit în sfârșit să ies și eu și să văd cum mai arată lumea.

Ieri am fost la film – nu, nu o zic ca să mă laud; veți vedea de ce v-am spus. Deci, filmul la care am fost este Bel Ami, ecranizarea cărții cu același titlu scrisă de Guy de Maupassant.
În continuare voi încerca să fac o recenzie ( nu fiți duri, e prima oară când fac asta:D )

Deci, filmul mi s-a părut foarte interesant. Sinceră să fiu, nici nu știu când a trecut o oră și jumătate. În acest film este vorba despre puterea de seducție și de cum te poți folosi de ea pentru a-ți atinge scopurile. Deși nu întotdeauna duce la ceva bun și poate răni mai multe persoane.
Pe tot parcursul filmului m-am întrebat care va fi următoarea victimă a lui George Duroy - personajul principal - și care sunt planurile lui. Și mă întrebam într-una către ce se îndreaptă lucrurile și care va fi rezultatul final al acțiunilor lui.
Finalul este unul neașteptat ( cel puțin eu chiar nu mă așteptam la asta ) și am fost foarte surprinsă. Deși nu am fost de acord cu acea alegere, într-un final am înțeles că așa a fost cel mai bine. Totuși, pentru faptul că are un final surprinzător, a primit puncte în plus de la mine.

Sinopsis:
O nouă adaptare a romanului scris de Guy de Maupassant, Bel Ami ilustrează periplul lui George Duroy (Robert Pattinson), de la mansardele mizere în care trăise, la opulenţa şi luxul clasei sociale înalte din Parisul anilor 1900.
Folosindu-se de puterea sa de seducţie şi de inteligenţa ieşită din comun, George reuşeşte să se transforme dintr-un tânăr sărac lipit pământului în cel mai dorit bărbat al momentului.
Într-o lume în care cei mai puternici oameni din Paris erau, nu barbaţii, ci soţiile şi amantele lor, prin patul lui George se perindă cele mai frumoase, influente sau informate femei, care îi facilitează mai mult sau mai puţin conştient ascendenţa.
După multe episoade în care George îşi seduce şi abandonează cu sânge rece victimele, tânărul ajunge să cadă pradă propriilor uneltiri. Devenit un paria al cercurilor selecte, renegat de toţi prietenii săi, numai un gest nebunesc îl mai poate salva de săracie, dar în acelaşi timp îl va costa mai scump chiar decât pierderea celei mai mari averi.

Mda, deci probabil ați aflat mai multe din sinopsis decât de la mine.
Trailer:


Acestea fiind spuse, vă recomand acest film, deoarece chiar merită văzut.

duminică, 4 martie 2012

Concurs

Simona organizează un concurs pe blogul ei. Dacă vreți să participați, click aici.

Școala

Cred că titlul spune totul. În ultimul timp, acea chestie numită ”școală” mi-a luat toată libertatea. Nu credeam vreodată că nu voi mai avea o viață socială din cauza ei. Nici nu mai știu cum arată prietenii mei la față de când nu i-am mai văzut și asta doar datorită școlii.

Probabil acum vă gândiți ”mda, zice că nu mai are timp din cauza școlii, dar stă să posteze pe blog”. Păi cam aveți dreptate, dar cum să vă spun... Chiar acum în acest moment mă lupt să las laptopul și să mă apuc de ”minunata” temă la matematică. Dar laptopul învinge.

La voi cum e? Și vouă v-a mâncat școala tot timpul?

Aș vrea să închei cu un MULȚUMESC! școlii pentru că mi-a luat tot timpul liber și nu mai pot nici să citesc, nici să văd un film, nici să dorm normal, pentru că-mi bântuie visele.

PS:  Are cineva un manual de chimie de clasa a 10-a?:D Cam aș avea nevoie pentru o sinteză. (uraa!)

sâmbătă, 3 martie 2012

Singurătate

Ce este singurătatea?
Eu l-aș cataloga drept un sentiment. Oricât am încerca să negăm, fiecare dintre noi s-a simțit singur la un moment dat. Fiecare a simțit că nu poate conta pe nimeni, că este pe cont propriu.
Eu personal am simțit asta de mai multe ori - și mă simt rău să mărturisesc asta.
De ce?
Pentru că de fiecare dacă când ni se întâmplă ceva rău, uităm de momentele frumoase, de clipele bune, ne amintim doar de cele rele care ni s-au întâmplat. Eu cel puțin așa fac. Uit de faptul că am prieteni pe care pot conta și că nu am avut parte doar de lucruri rele. Și-mi amintesc: niciodată nu voi fi singură. Mereu va fi cel puțin o persoană pe care pot conta.
Așadar, voi încheia cu un sfat: Când vă simțiți rău, faceți o listă cu ce vă frământă, apoi distrugeți-o și ca piesă de rezistență, gândiți-vă la cel puțin un lucru care v-a adus vreodată zâmbetul pe buze și situația vi se va îmbunătăți. Viața are atât suișuri cât și coborâșuri.
Succes.
     ~AlexaNdra.

Hello there...

...aici AlexaNdra. Pentru început vreau să vă spun că acesta este un blog persoanl, unde voi posta întâmplări d-ale mele, sau chestioare amuzante, unele poate vor fi triste. Depinde de starea mea de spirit. Sper că va fi cineva care va urmări acest blog și nu vă veți plictisi.
AlexaNdra.